The Romanian Film Festival in Tribuna Magazine

Cealaltă parte a fericirii
Festivalul Filmului Românesc de la Londra, ediția a IX-a

by Liviu Antonesei, originally published in Tribuna culture magazine, no. 247, 16-31 December 2012. (Romanian ONLY)

Între 22 și 26 noiembrie, am participat la cea de-a noua ediție a Festivalului de Film Românesc de Londra. Cum este deja a șasea mea participare la această foarte interesantă manifestare artistică, aș putea spune că am ochiul format pentru a face comparații. Mărturisesc de la bun început că, anul acesta, am avut emoții pînă am ajuns la Londra. Este prima ediție care nu mai este sponsorizată, aproape integral, de Fundația Culturală „Ion Rațiu” și mă întrebam dacă Ramona Mitrică, fostă directoare a Fundației și directoarea Festivalului de la bun început, și scriitorul britanic Mike Phillips, consultant al festivalului, vor găsi resursele necesare susținerii unei manifestări de asemenea anvergură. Le-au găsit! Sigur că Londra e plină de bani, dar mai e necesară și priceperea de a-i obține...

Nu-mi imaginez că toții banii ar fi putut veni de la „ProFusion”, editura înființată de cei doi anul trecut, principalul organizator al Festivalului în acest moment. Și, astfel, ediția a fost cel puțin la fel de reușită ca și celelalte la care am avut privilegiul să particip. O altă schimbare privește locul de desfășurare. A fost menținut parteneriatul cu selecta rețea de difuzare „Curzon”, dar proiecțiile au fost transferate de la cinematograful din Myfair la „Renoir Cinema”, mai înspre West Side. Alegerea n-a fost arbitrară – primul cinematograf are două săli foarte diferite ca dimensiuni, una de 350 de locuri, alta de 90 și, uneori, apăreau probleme. „Renoir Cinema” deține două săli de circa 250 de locuri și spații mult mai generoase pentru înregistrări, filmări, ședințe foto și alte activități ce fac viața unui festival în afara vizionărilor. Și e înconjurat de zeci de mici restaurante, cafenele, pub-uri în care pot continua dezbaterile după ședințele de „Questions/Answers” de la finalul filmelor!

„The Other Side of Hope”, „Cealaltă parte a fericirii”. Cine a văzut măcar o parte a filmelor incluse în Festival, își dă seama că titlul acestuia a fost excelent ales. Ca de obicei, aș spune. Filmele, deci: După dealuri (Cristian Mungiu, 2012), Principii de viață (Constantin Popescu, 2010), Toată lumea din familia noastră (Radu Jude, 2012), Periferic (Bogdan George Apetri, 2010). Luni 26 noiembrie, într-o „extensie” a Festivalului, în auditoriul de la BERD a rulat Medalia de onoare (Călin Peter Netzer, 2009), în prezența lui Victor Rebengiuc, cel care joacă rolul principal, care a fermecat asistența de dinaintea proiecției și pînă mult după sesiunea de „Q/A”. Cum maestrul o face de obicei – am mai văzut asta de încă de două ori la Londra și o dată la Iași!

Cele patru filme din Festival au fost reprezentate la Londra, ca de niște ambasadoare, de cinci actrițe care joacă în rolurile principale: Cosmina Stratan, Cristina Fluture, Rodica Lazăr, Mihaela Sîrbu și Ana Ularu. Nu văzusem Dincolo de dealuri la spectacolul de gală de la Iași – știam că e în program la Londra și am vrut să evit sonorizarea proastă din sălile noastre, de care de altfel Mungiu s-a și plîns – și după spectacolul de la București și după cel din urbea noastră. Și bine am făcut! Trebuie să auzi cum trebuie dialogurile, nu doar să urmărești jocul scenic, ca să-ți dai seama că protagonistele și-au meritat din plin premiile de interpretare feminină de la Cannes. Pe Cosmina, o știu de pe cînd învăța să meargă, am ascultat-o recitînd poezii, de pildă, ori în reportajele pe care le făcea la televiziune, înainte de a alege teatrul și filmul, dar nu mi-aș fi imaginat că este o actriță atît de bună! Cît privește filmul ca atare, un exeget cu simț mult mai critic decît al meu, prietenul Laszlo Alexandru, scrie tot în această revistă că, dacă ar fi renunțat la unele lungimi, Mungiu ar fi făcut un film bun. Eu cred că, dacă într-adevăr ar fi renunțat la lungimile cu pricina, ar fi ieșit un film foarte bun, pentru că bun este deja. După trei filme de autor, rămîn același prieten lucid al lui Mungiu, căruia îi întrevăd în continuare nu atît premii, cît izbînzi artistice majore. Revenind la actrițe, dincolo de faptul că toate cinci, deși tinere și foarte tinere, au un joc foarte matur, aș mai semnala excelentele lor prestații la sesiunile de „Q/A”. Răspunsuri spontane și inteligente, presărate cu un umor care adesea au făcut spectatorii să rîdă în hohote – vorbesc despre umor voluntar, de bună seamă! Și o remarcă despre incredibila mobilitate a figurii, extrem de expresivă, în cazul Anei Ularu. Urmărind a doua oară filmul, mi-am dat seama de unde venea, la prima vizionare, o anume senzație de déjà vu – o mai văzusem acum vreo zece ani, cînd era abia adolescentă, într-un scurt metraj al lui Mungiu, cel care pastișează, parodiază Zbor deasupra unui cuib de cuci! Dacă, la început, ideea de a invita cinci actrițe – și niciun „băiat” în afara lui Victor, care oricum și oricînd nu poate fi decît invitat special! – mi s-a părut oarecum „feministă”, văzîndu-le pe toate cinci în filmele difuzate, ascultîndu-le la „Q/A” ori dînd interviuri, mi-am dat seamă că ideea a fost excelentă.

Ca de obicei, Festivalul s-a bucurat de sprijinul Ambasadei României la Londra și al CNC. E.S. Dl. Ion Jinga, ambasadorul, a vorbit, alături de Ramona Mitrică și Mike Phillips, în deschidere, iar sîmbătă seara a oferit un cocktail pentru cîteva sute de invitați români și englezi în egală măsură, care păreau să se simtă bine împreună, acolo! Nu știu de ce bucătar și de ce sommelier se bucură Ambasada, dar bucatele tradiționale și vinurile românești s-au dovedit excelente! Spre onoarea gazdelor, desigur! CNC a fost un partener excelent al Festivalului de la bun început, asigurînd acestuia peliculele filmelor selectate de organizatori. Anul acesta, în afară de D-na Alina Sălcudeanu, „șefa externelor”, care nu vine decît atunci cînd chiar nu poate veni, a fost prezent Dl. Eugen Șerbănescu, directorul instituției. Dar Festivalul pare să fie excelent implantat în mediul londonez însuși, fapt ce se vede și în mulțimea de spectatori care au venit la „Renoir Cinema”, dar și în numărul impresionant de persoane, publicații și firme care au sprijinit, într-o formă sau alta, ediția din acest an, poate mai mare decît în anii precedenți.

Ramona și Mike sunt lideri excelenți, dar nici ei nu s-ar fi putut manifesta atît de performant fără acest sprijin și fără cîțiva oameni care s-au ocupat de partea logistică a manifestării, începînd cu Mihai Rîșnoveanu (planificare, organizare, comunicare) și Eugen Androne (primire invitați, transport, ghidare etc.), ambii deja vechi londonezi. De bună seamă selecția filmelor și alegerea spațiului de desfășurare, renumele invitaților specifici, numărul de spectatori atrași, calitatea materialelor promoționale – pliante, flyere, afișe, pixuri și caiete inscripționate – , sînt elemente definitorii pentru calitatea unui festival, oricare ar fi acesta și oriunde s-ar desfășura. Dar mai există un criteriu, unul un pic mai subtil și la care nu toată lumea este atentă, dar la care eu sînt atent – numărul persoanelor din lumea filmului și din cea culturală a locului în general, cel al jurnaliștilor și al persoanelor cu pondere importantă în comunitate. Mai ales în Anglia, acest lucru contează.

Ei, bine, Festivalul de la Londra stă bine și din acest punct de vedere. Din ce-am putut observa eu în serile de vizionare și din cele aflate de la organizatori sau verificate cu ajutorul lor, anul acesta din public au făcut parte și următoarele personalități în mediul cultural londonez: Joyce Nettles (director de casting), Yvonne Deutschman (producător), Zena Howard (distribuție de film), Alistair Leach (distribuție de film), Paul Tickell (regizor), W.I.Z. (regizor), Lucy Pilkington (jurnalist), Phillip Bergson (jurnalist), Paul D. Dasilva MCIJ (jurnalist), Jonathan Charles (jurnalist, director general comunicare BERD), Lawrence Sherwin (jurnalist, director comunicare BERD), Jessica Douglas-Home (scriitoare, pre ședinte Mihai Eminescu Trust), Deborah Cazalet (membru în conducerea multor organizații de caritate), Phillip Jennings (universitar), Yossi Balanescu (universitar), Bill McAlister (promotor cultural), Robert Waite (director programe culturale, Bruce Castle), John Elsom (dramaturg), Lincoln Crawford OBE (judecător). Da, e bine. Cel puțin la fel de bine ca și la celelalte ediții pe care le-am urmărit.

Cred că Ramona Mitrică, Mike Phillips și mica – dar performanta – lor echipă merită toate felicitările pentru această nouă reușită. Cum toți cei care au sprijinit de-a lungul anilor manifestarea, care „riscă” să devină tradițională, merită mulțumirile noastre. În fond, e o inițiativă privată care face mai mult pentru „propaganda” noastră culturală în străinătate decît nu știu cîte instituții de profil la un loc! În ce mă privește, aștept cu interes și încredere ediția a X-a și, pe cît îmi va permite viața, cît mai multe ediții!