Close
Picture of COMUNICAT DE PRESĂ 1

COMUNICAT DE PRESĂ 1

Start pentru Festivalul de Film Românesc de la Londra

Start pentru Festivalul de Film Românesc de la Londra
www.rofilmfest.com

 
În săptămâna 30 noiembrie - 6 decembrie 2015, la Londra se desfășoară Festivalul de Film Românesc: POVEȘTI NEÎNCHEIATE. Festivalul prezintă cele mai noi şi mai captivante producţii ale efervescentei industrii de film românești.

Trailerul celei de a XII-a ediţii a Festivalului concentrează, în mai puțin de trei minute, oferta acestei ediţii. Montajul alert, cu imagini din filmele selectate în festival, este dublat de o coloană sonoră atractivă. https://vimeo.com/rofilmfest/unfinishedhistories

Organizatorii Festivalului, compania britanică de management artistic Profusion International, acordă anual BURSA PROFUSION. Scopul bursei este de a promova filme bazate pe experiența din diaspora și de a încuraja dezvoltarea tinerilor care trăiesc în comunitățile din afara țării.

„Festivalul de Film Românesc de la Londra prezintă în fiecare an, la un cinematograf londonez de top, o selecție a celor mai incitante şi mai premiate titluri românești.
Festivalul a început modest, în urmă cu doisprezece ani, la un mic cinematograf de artă din centrul Londrei şi a crescut constant. Astăzi, festivalul atrage un public numeros, dornic să aplaude realizările româneşti. Istoria şi succesul său fac din Festivalul de Film Românesc unul dintre evenimentele culturale româneşti majore ale anului în Marea Britanie.”- Ramona Mitrică, director al festivalului

Invitați speciali din România sunt prezenți la proiecțiile londoneze: regizorul Stere Gulea (‘Moromeții’), actorii Andreea Vasile (‘De ce eu?’) și Toma Cuzin (‘Aferim!’, ‘Comoara’), scenaristul Alexandru Baciu (‘Un etaj mai jos’) și producătoarea Florentina Onea (‘Box’). Sesiunile de întrebări şi răspunsuri de după fiecare proiecție sunt găzduite de scriitorii britanici Ian Haydn Smith și Mike Phillips.

Broşura festivalului poate fi consultată aici: http://issuu.com/rofilmfestlondon/docs/rff2015_brochure_20_pages_extra_log 

Programul detaliat al festivalului poate fi consultat aici: www.rofilmfest.com

30 noiembrie, orele 17:00, la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare)
Proiecție specială: MOROMEȚII, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul STERE GULEA 
(regizor Stere Gulea, România 1988, 142 min)
Cast: Victor Rebengiuc, Luminita Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorel Visan, Mitica Popescu, Constantin Chiriac

3 decembrie, orele 18:30, la cinematograful Curzon Soho (99 Shaftesbury Avenue W1D 5DY)
Proiecție de gală: AFERIM!, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul TOMA CUZIN 
(regizor Radu Jude, România/Bulgaria/Republica Cehă 2015, 105 min)
Distribuție: Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Toma Cuzin, Alexandru Dabija, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc

4 decembrie, orele 18:10, la cinematograful Curzon Soho
Premieră în Marea Britanie: DE CE EU?, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actrița ANDREEA VASILE
(regizor Tudor Giurgiu, România/Bulgaria/Ungaria 2015, 130 min)
Distribuție: Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Virgil Ogășanu

5 decembrie, orele 18:30, la cinematograful Curzon Soho
Proiecție specială: UN ETAJ MAI JOS, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu scenaristul ALEXANDRU BACIU
(regizor Radu Muntean, România 2015, 93 min)
Distribuție: Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Ionuț Bora, Tatiana Iekel, Maria Popistașu, Adrian Văncică

6 decembrie, orele 15:30, la cinematograful Curzon Soho
Proiecție specială: BOX, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu producătoarea FLORENTINA ONEA
(regizor Florin Șerban, România/Ungaria 2015, 94 min)
Distribuție: Claudia Ardelean, Orlando Chirvase, Derzsi Dezso, Hilda Peter, Narcis Romulus Dobrin

6 decembrie, orele 18:30, la cinematograful Curzon Soho
Premieră în Marea Britanie: COMOARA, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul TOMA CUZIN
(regizor Corneliu Porumboiu, România/Franța 2015, 89 min)
Distribuție: Toma Cuzin, Adrian Purcărescu, Cristina Toma, Nicodim Toma, Corneliu Cozmei

Festivalul a fost întotdeauna un mijloc important de a transmite un mesaj pozitiv despre România. Considerat un prilej de celebrare a culturii române, FFR este o iniţiativă non-profit, sprijintă din punct de vedere financiar de granturi şi sponsorizări. 

FFR este organizat de Profusion International, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din RomâniaUniunea Cineaștilor din România şiCinematografele Curzon din Londra. Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Evenimentul este susținut de Levenes SolicitorsBERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și DezvoltareROMANi-ONLiNE.co.ukAlbinuta.co.ukBlue AirTibTrans și Traduceri Autorizate.

Ne găsiți pe pagina www.rofilmfest.com și pe Facebook http://facebook.com/RoFilmFest
 


Organised by
               

Supported by
            
 


www.rofilmfest.com  
press@rofilmfest.com
Facebook.com/RoFilmFest
Find us on Twitter @RomanianFilmLDN
Vimeo.com/RoFilmFest